Cum ar fi să...?

-Ce faci când mori?
-E un pic retorică întrebarea, mai poți să faci ceva când ești mort?
-Totuși ca idee, considerând că viața este doar un drum spre moarte, drum pe care trebuie să îl parcurgi cât mai lin și să iei aminte la toate locurile și oamenii pe care i-ai cunoscut. Ideal ar fi să mai și rămână ceva în urma ta.
-Oare?
-Da, de la o vârstă începi să te gândești la lucruri de genul ăsta, și concluziile nu sunt mereu mulțumitoare!
-Dar ce se întâmplă când un eveniment neașteptat precum moartea apare când nu ai ajuns la vârsta la care începi sa te gândești la un fel de „inventar” al vieții? Să zicem că încă ești la începutul drumului și nu ai lăsat mare lucru în urma ta și în plus chiar nu ai trăit cum ai fi vrut.
-Nu cred că ai putea să regreți ceva, fiind dată situația în care te afli!
-Totuși, cum ar fi, să te trezești într-o zi mort? Da, să te trezești mort!
-Probabil ar fi hilar, uitați-vă la mortul VIU! Prime time peste prime time!
-Știu, sună absurd, dar asta e cea mai bună descriere. Pur și simplu fără nici un motiv, din absolut nici o cauză, să te trezești mort. Un accident, bătrânețea, boala, violența sunt cauze rezonabile, banii, lăcomia, ura, chiar si sacrificiul de sine, să zicem, sunt motive foarte serioase în lumea asta pentru a muri. Cum ar fi însă să mori fără nici un motiv, din absolut nici o cauză? O moarte plată, absurdă și neinteresantă.
-Cum așa, cum vine asta?
-Fiecare viață este importantă, fiecare moment e unic, însă când te bucuri de acel moment, când ai parcurs un drum desul de lung și ți se pare că corect că ai ajuns la capătul lui, atunci e ca și un fel de premiu, la modul: ai făcut de toate, ai învățat ce e important, ți-ai respectat familia, prietenii, ai fost om printre oameni, poftim, un premiu de excelență pentru întreaga ta activitate. Dar atunci când se stinge lumina fără să te aștepți, fără motiv, fără cauză, când, brusc, totul se prăbușește și încetează a mai exista, atunci e nedrept!
-Ești dubios amice!

P.S:  Dedicație!