Răul din noi

Când eram mic încercam să îmi imaginez cum ar arăta răul. Închideam ochii şi încercam să îl văd. Ce anume îmi apărea în faţă nu îmi este nici acum foarte clar, singura certitudine pe care o am este că mintea mea îmi punea în faţa ochilor o imagine tipică a răului în viziunea unui copil. Era un fel de monstru, o creatură oribilă,diformă, în fine aţi prins ideea, aşa materializam eu atunci răul. Pentru mine era o creatură înspaimântătoare care are ca unic scop chinuirea oamenilor ,ce au greşit, pe veci. Timpul a trecut , vreo 12 ani de atunci, şi iată-mă azi încercând să îmi imaginez cum arată răul. Din nou fac cum am facut acum mult timp si închid ochii. Cea ce văd acum mă sperie si mă nelinişteşte mult mai mult decât ce am văzut când eram mic. Pentru că acum văd oameni. Răul nu mai este ceva îndepărtat, abstract, este aici , acum , este printre noi, este în noi, noi suntem răul. Şi asta mă face să îmi fie dor de atunci când credeam că toţi oamenii sunt buni. Probabil că în asta constă inocenţa copiilor, capacitatea lor de a crede în oameni, de a crede că lumea este un loc bun şi că răul este o ameninţare îndepărtată care pândeşte din umbră, dar doar atât, pentru că mereu există cineva care să aibă grija de noi. Mi-aş dori enorm să mai pot să cred şi eu în oameni, să cred ca oricine este bun şi alte dulcegării din astea. Dar realitatea este alta, o realitate care nu este nici pe departe la fel ca ce credeai când erai mic.