Ich Bin Ein Berliner

"Acum 2000 de ani, cea mai mare laudă era civis Romanus sum (sunt un cetăţean roman). Astăzi, în lumea liberă, cea mai mare laudă este "sunt un berlinez"... Toţi oamenii liberi, oriunde ar trăi, sunt cetăţeni ai Berlinului, prin urmare, ca om liber, mă mândresc cu cuvintele "Sunt Un Berlinez".
Jhon Fitzgerald Kennedy
Aceasta e o mică parte din unul dintre cele mai reuşite discursuri din istoria lumii, o parte a acestui discurs, daca te interesează o gasesti aici. Pe 26 iunie 1963, preşedintele Americii a descris în cel mai clar mod prăpastia dintre libertatea sistemelor democratice şi sistemul socialist. Acest preşedinte reprezenta o noua generaţie, generaţie care avea sa schimbe cursul istoriei, sau aşa visau şi sperau ei la momentul respectiv. Nevoia de schimbare se contura foarte clar prin ideologia pe care o adusese cu el, unul din puţinii preşedinţi americani din secolul 20 cu adevărat deschişi către accea schimbare care să fie în beneficiul tuturor, sau poate chiar singurul din acel secol, şi discursul său de atunci a întărit convingerea generală că o mare putere vegheaza la libertatea întregii lumi. Berlinezilor de atunci le-a fost spus că libertatea şi independenţa lor sunt cele mai importante valori pentru un guvern care nu îngrădeşte şi manipulează populaţia şi că aceste valori îi fac egali cu toţi ceilalţi oameni ai lumii libere.
Pentru mine cea mai definitorie frază a ideilor şi convingerilor lui J.F.K este : "Sunt încrezător că împreună cu ajutorul vostru, omul o sa fie ceea ce a fost născut să fie, liber şi independent."
De atunci au trecut 48 de ani fără vreo 2 luni, comunismul înfierat de către J.F.K. a căzut iar ideiile acestuia din urmă au devenit ceva utopic pentru societatea actuală, măcinată de griji mărunte şi al cărei unic scop existenţial e să consume cât mai mult. Azi lumea în general este conştientă de drumul pe care trebuie să îl urmeze dar nimeni nu face primul pas. Toată ideea acestui post era să fac o paralelă cu cea ce spune astăzi un formator de opinie, un reprezentant al altei generatii, cu mult diferite de cei de atunci, cu mult mai multe posibilităţi si surse de informaţi, dar cu o lipsă cronică de voinţă şi caracter. Acum in 2009 un tip pe nume Nas spune " Şti, cred că doar de curând toată lumea a început să simtă ca există un grup de elită care conduce totul din umbră, iar restul sunt oi si ignoranţi, făcând toate popoarele, culorile si religiile negrotei".
Tot ce am zis aici nu se raportează in nici un caz la ce se întâmplă la noi ci doar este o observaţie mai mult vagă a unei lumi îndepărtate al cărei mers ne face si pe noi să dăm înainte sau înapoi. Ce mă macină pe mine este următoarea chestie: e mai bine sa fi mai puţin informat dar să ai voinţă să mişti lucrurile conform beneficiului majorităţii sau să fi foarte bine informat sau dezinformat din 10 mi de surse şi să fi conştient că eşti doar un mic sclav dar să nu faci nimic in privinţa asta. Cum e mai bine?

Sesiunea de iarnă

Din 6 examene programate în sesiunea ianuarie-februarie 2009, am fost prezent la 3.
Colegii mei care au avut timp să treacă pe la şcoală să vadă rezultatele m-au anunţat şi pe mine că am luat 2 .
E şi ăsta un lucru bun .....ţinând cont la cât de mult am fost la şcoală semstrul trecut.....
Celălalt lucru bun e că acum am mult mai multe restanţe decât aveam înainte, şi nu erau puţine nici alea.....
Mai am o sesiune....ultima sesiune din viaţa mea de student.....oare măcar ultima oară o sa fac ca prima oara( in prima sesiune am luat toate examenele).... Ar fi mişto, aş închide cercul.

Fragmente(2)

Cumva... e aiurea. Întotdeauna mi-am zis că pe mine nu o să mă afecteze chestiile astea şi totuşi se pare că nu mai pot trăi din cauza unor chestii din astea. Nu am linişte, simt că mă sufoc, că mă prăbuşesc, da, că mă prăbuşesc, asta ar fi cea mai bună descriere. Şi partea cea mai rea e că această cădere nu se mai termină, parcă tot cad si cad , dar nu ajung niciodată la fund. Zici că am dat de o groapă fără fund, fără sfârşit, unde mă tot duc în jos şi sunt conştient de asta, nu am nici o persepectivă de mai bine, ştiu cum o să se termine, dar nu ajung niciodată jos. Parcă inevitabilul întârzie să se producă, ca şi cum locul acela unde trebuie să ajung, fundul prăpastiei, se îndepărteaza într-una, este palpabil, este real, dar nu pot ajunge acolo, cel putin nu încă, nu acum.

Fragmente(1)

Tastează,tastează,tastează.......ce dracu să mai tastez....nu stiu, orice...tot ce vrei, scrie tot. Ce gandesti, ce faci, la ce te uiţi acum, ce muzică asculţi, ce filme îţi plac, ce dileme extrapulifantastice ai tu, ce te apasă. Uite poţi sa incepi prin a spune ce anume te apasă. Prin a descrie lucrurile alea care crezi tu că nu te lasă să dormi noaptea. Poţi face asta?

Răul din noi

Când eram mic încercam să îmi imaginez cum ar arăta răul. Închideam ochii şi încercam să îl văd. Ce anume îmi apărea în faţă nu îmi este nici acum foarte clar, singura certitudine pe care o am este că mintea mea îmi punea în faţa ochilor o imagine tipică a răului în viziunea unui copil. Era un fel de monstru, o creatură oribilă,diformă, în fine aţi prins ideea, aşa materializam eu atunci răul. Pentru mine era o creatură înspaimântătoare care are ca unic scop chinuirea oamenilor ,ce au greşit, pe veci. Timpul a trecut , vreo 12 ani de atunci, şi iată-mă azi încercând să îmi imaginez cum arată răul. Din nou fac cum am facut acum mult timp si închid ochii. Cea ce văd acum mă sperie si mă nelinişteşte mult mai mult decât ce am văzut când eram mic. Pentru că acum văd oameni. Răul nu mai este ceva îndepărtat, abstract, este aici , acum , este printre noi, este în noi, noi suntem răul. Şi asta mă face să îmi fie dor de atunci când credeam că toţi oamenii sunt buni. Probabil că în asta constă inocenţa copiilor, capacitatea lor de a crede în oameni, de a crede că lumea este un loc bun şi că răul este o ameninţare îndepărtată care pândeşte din umbră, dar doar atât, pentru că mereu există cineva care să aibă grija de noi. Mi-aş dori enorm să mai pot să cred şi eu în oameni, să cred ca oricine este bun şi alte dulcegării din astea. Dar realitatea este alta, o realitate care nu este nici pe departe la fel ca ce credeai când erai mic.

un telefon...

Cum se poate ca o zi proasta sa se termine bine?
Asta nu se poate intampla. Se intampla insa de obicei ca pe parcursul mai sus amintitei zile sa ai parte de experiente care sa te faca sa doresti sa nu te fi trezit din pat... Dupa ce ma trezesc cu o ora mai tarziu decat ar fi trebuit si pierd la rand tramvai, metrou, tramvai, si sunt rupt de foame, de grabit ce sunt nu am timp nici sa imi iau ceva de mancare, dupa toate astea cred ca restu' zilei o sa fie mai bun. Da' asta e numai inceputul...doar asa sa ma introduca in atmosfera asta.....ajung la munca, seful imi atrage atentia ca am intarziat enspe mi de minute si ca de ce nu pot sa ajung si eu niciodata la timp (PENTRU CA NU POT!)....se mai intampla 10 chestii care nu imi convin, ajung sa ma gandesc ce dracu caut eu aici, de ce nu sunt la scoala si de ce am ignorat faptul ca motivul pentru care am venit in Bucuresti a fost facultatea. Cum vin gandurile astea tot asa si pleaca, dar ma lasa cu un gust amar pentru restul zilei. Insa mai pe la 17 primesc un telefon...ma suna Tata....raspund...alo!....aaa e mama. Vrea sa vorbeasca cu mine, ca nu m-a mai auzit de mult si nici pe acasa nu am mai fost de mult. Imi povesteste ce mai face tata, ce mai face fratele meu mai mic, si apoi ma intreaba:
- De ce nu mai vi si tu pe acasa?
Aici am ramas blocat....de ce nu ma mai duc pe acasa...nu am mai fost de atatea luni...ce ma retine atat de tare aici?...la scoala nu ma duc foarte des spre deloc, cu serviciul as putea sa imi iau cateva zile libere sa ma duc acasa, dar nu fac asta...prefer sa stau aici in mocirla asta de oras. O intrebare simpla care ar fi trebuit sa aiba un raspuns la fel de simplu, dar nu stiu de ce nu am putut sa dau raspunsul ala. I-am zis doar ca nu pot acum si ca o sa incerc sa ajung vreodata. Atat.
Asta a fost punctul culminant al zilei proste....si ciudat a venit printr-o simpla discutie la telefon.Pana cand am ajuns in pat sa dorm mi s-au mai intamplat inca 100 de chestii ...ca sa imi ajunga si pentru a doua zi.

funnel of love

o melodie de la un film....

tom & jerry

enjoy

sesiunea asta

Maine am examen. Cel putin sper ca o sa am. E de fapt bazat pe prezentarea unui proiect care trebuia predat acum cateva saptamani. Nu l-am predat cand trebuia. Ideea era ca in seara asta sa fac proiectul si sa mai si citesc cate ceva despre materia respectiva , in teorie suna bine, dar in schimb de 2 ore nu fac altceva decat sa citesc bloguri si sa ma uit pe youtube, adica ard gazu de pomana. Nu am nici o tragere de inima sa fac ce mi-am propus si deja imi imaginez ca maine nici macar nu o sa ma trezesc sa ajung la examen....asta in cazul in care totusi o sa ma apuc de proiect. S-ar putea spune ca e cam nasoala situatia, dar nu ma deranjeaza cu nimic...nu stiu de ce dar de vreo 3 sesiuni incoace nu imi mai pasa de examene , de scoala , de restante , de nimic. Si totusi se pare ca desi am un numar impresionant de restante tot sunt student si am ajuns in anul III....uau e incredibil.....am chiar si tema de licenta....pe care deasemenea presupun ca nu o sa ajung sa o fac....mai vedem ce o sa se intample.
Gata m-am hotarat! mai stau 10 minute, apoi dorm o ora, apoi ma apuc de citit, apoi de proiect.....
Ce bine suna cand rostesti ce gandesti.....dar ce aiurea e sa pui in practica....

Definitie

La un moment dat oricine se intreaba cat de matur sau imatur este. Nu exista un raspuns general pentru aceasta intrebare , dar pentru mine urmatorul pasaj care l-am gasit intr-o carte reprezinta cea mai buna descriere a unui om matur si a unuia imatur. Este scurta , la obiect si foarte clara.
"S-a dus la birou care era in cealalta parte a camerei , si a scris ceva pe o bucata de hartie , stand in picioare. Dupa aia s-a intors si s-a asezat la locul lui , cu hartia in mana.
-Straniu , asta nu a fost scrisa de un poet , ci de un psihanalist pe nume Wilhelm Stekel. Uite ce a... Ma urmaresti?
-Da, bineinteles.
-Uite ce a spus: ,,Caracteristica definitorie a omului imatur e ca vrea sa moara in mod nobil pentru o cauza, in timp ce caracteristica definitorie a omului matur e ca vrea sa traiasca umil pentru una."
S-a intins si mi-a dat hartia........"
Fragmentul de mai sus este preluat din romanul ,,De veghe in lanul de secara" de J.D. Salinger

ENIGMA OTILIEI....ENIGMATICA

Azi cand ma duceam spre munca , destul de sictirit ca a trebuit sa ma trezesc mai devreme decat de obicei , azi din pacate chiar a functionat alarma ,si plin de spume ca mi-am uitat castile de la telefon acasa, am auzit o frantura de discutie intre un pusti la vreo 11 ani si un nene intre 2 varste, nu stiu sa fi avut 50 de ani, da era pe acolo. Subiectul a fost atat de interesant incat m-am bucurat ca mi-am uitat castile.
Ii zice pustiul lu' nenea:
-Stiti , e destul de greu acuma , mai ales ca trebuie sa citim si carti!
-Da?....si ce carte ai citit? intreaba tipul , prietenos.
-Pai Enigma Otiliei , dar nu am inteles nimic din ea.
-Pai da! pentru ca e o enigma! ii raspunde nenea , foarte apasat fiind convins de greutatea vorbelor lui si mandru ca a explicat in 2 cuvinte un roman.
- Da de asta m-am prins si eu.....cand am citit acolo la sfarsit unde gaseste Felix o poza cu Otilia si isi spune ca a fost o enigma.....mai apuca sa zica pustiul inainte sa ajunga tramvaiul in statie si coborand scarile zice un "saru-mana" respectuos omului cu care vorbise.
Si eu care ma omoram sa invat comentarii literare de cate 5 pagini si trebuia sa il compar cu vreun roman balzacian....Doamne cat de simplu era totul!

Coaja de portocala

Cateodata lumea nu este decat o coaja de portocala lipsita de ce este mai important. Nu are un scop, nu are un mijloc, nu are speranta , nu are nimic. Dar totusi exista. DE CE?
As putea spune ca aceasta coaja poate reprezinta ceva mai mult decat fructul pe care l-a invelit, poate scopul ei este sa fie golita de continut si privita dintr-o alta perspectiva. Ce este aceasta?... Este o coaja de portocala!
NU! este orice vreau eu sa fie.....este viata mea, este lumea mea, este EU!
Prin analogie si lumea este la fel.

Lipsa de inspiratie

De luni de zile ma chinui sa mai scriu ceva pe blogul asta. De fiecare data ma gandesc la ceva mare , de exemplu ce impact a avut ZEITGEST-UL asupra modului in care percepeam eu lumea sau despre hmmm.....vezi se intampla din nou , orice idee as avea dispare pana sa devina ceva concret. As putea vorbi despre Joker vs Joker , tare rau tipul , deasemnea si actorii care il interpreteaza , nu prea e el un role model sau antieroul clasic dar e atat de ciudat cand te uiti la o scena de 10 ori si de fiecare data ti se pare ca in ochii lui sta si mai multa ura si un rau inimaginabil este pe cale sa fie dezlantuit...nu stiu stranie senzatie...oricum nota 10. Sau mi-ar placea sa scriu ceva despre istoria rapului , insa e atat de vasta si de lunga , iar eu stiu atat de putine despre ea incat sunt ingrozit de faptul ca as putea scrie o mare prostie desi intentia mea ar fi fost cu totul alta.

In concluzie ideile vin si zboara , lucrurile concrete se fac mult mai greu.